Servicii specializate de diagnostic si Tratament

Alege limba:

ENDODONȚIE LA MICROSCOP

Endodonția este știința care se ocupă cu identificarea, instrumentarea și obturarea canalelor radiculare. Pe scurt, atunci când pulpa dentară este afectată în mod ireversibil, aceasta trebuie îndepărtată, fiind necesar clasicul tratament de canal. Totuși, de multe ori, anatomia canalelor radiculare iese din tipar, de aceea tratamentul sub microscop este un must have.

IMPLANTOLOGIE

Pur și simplu cea mai bună variantă terapeutică, deoarece este minim invazivă, de scurtă durată și aduce beneficii foarte mari. Intervenția chirurgicală este o manoperă ușor de suportat de către pacient, acesta putând să își continue activitățile zilnice imediat după terminarea procedurii. Manopera presupune inserția unui „șurub” de titan în osul alveolar. După inserarea și vindecarea osului din jurul implantului urmează etapa de atașare a unui dinte pe șurub.

Pacienții purtători de proteze pot beneficia de tratament cu implanturi dentare, astfel îmbunătățind calitatea vieții. Pentru a vă putea pune implanturi, trebuie să aveți gingiile sănătoase și o structură osoasă generoasă, care să susțină implanturile.

ODONTOTERAPIE

Odontoterapia sau mai exact odontoterapia restauratorie este o ramură a medicinei dentare care se ocupă cu „restaurarea” structurii dentare atunci când aceasta a fost afectată de o leziune carioasă. Pentru a preveni întinderea procesului carios, în urma căruia dintele poate avea mai mult de suferit, ajungându-se uneori chiar la extracție, se intervine cu materiale de ultimă generație, special concepute pentru fiecare caz în parte.

Ca alternativă, pacientul poate opta pentru tehnologia laser care presupune curățarea leziunii carioase fără freză, fără durere și fără anestezie.

Waterlase *iPLUS este laserul dentar no.1 în lume!

PROFILAXIE

Când spunem profilaxie ne vine în minte un singur cuvânt – IGIENA. Igiena dentară este foarte importantă pentru păstrarea sănătoasă a dinților și a țesuturilor din jurul acestora. Pe lângă igienizarea pe care pacientul o realizează acasă (periuța de dinți, fir interdentar, periuțe interdentare, apa de gură) pentru a ne asigura că nu se instalează boala parodontală sau așa zisa „parodontoză“ se intervine o dată la 6 luni cu aparatul de detartraj cu ultrasunete, astfel placa bacteriană prezentă atât subgingival, cât și supragingival, este redusă.

Pe lângă detartrajul cu ultrasunete se realizează și periajul profesional pentru netezirea suprafețelor dentare și pentru a împiedica placa bacteriană să adere la suprafața acestora. Sigilarea este cea mai eficientă metodă de apariție a cariilor la dinții tineri ai copiilor. Este o manoperă simplă, neinvazivă și ușor acceptată de copii.

PROTETICA

Ramură a stomatologiei care are ca scop refacerea funcției masticatorii, fizionomice, fonetice și de restabilire a relației ocluzale.

Coroanele reprezintă soluția ideală de a reconstrui un dinte fracturat sau afectat grav de carie. Coroanele dentare refac anatomia și cresc rezistența dintelui.

PROTEZELE

Protezele dentare sunt create cu multă grijă pentru pacienții care și-au pierdut toți dinții sau mare parte din ei.

Protezele parțiale sunt restaurări detașabile care înlocuiesc dinții absenți, sprijinindu-se pe cei restanți cu ajutorul diverselor elemente de menținere și stabilitate (croșete turnate, culise, capse, telescoape, magneți).

Protezele totale sunt lucrările care înlocuiesc toți dinții, sunt mobile și prezintă dinți artificiali. Pacientul trebuie să înțeleagă faptul că îmbunatățirea calității masticației se instalează treptat, pe măsură ce proteza este purtată.

Protezele pe implanturi sunt mai stabile datorită sistemelor de fixare a acestor lucrări în implanturi. Acest tip de proteză oferă un confort net superior pe termen lung.

PARODONTOLOGIE

Poate cea mai „ignorată” latură a medicinei dentare de către pacient. Din această cauză, majoritatea pacienților suferă de boala parodontală. Clinica noastră realizează tratamente pentru bolile parodontale cu ajutorul laserului Waterlase, dar și prin metode convenționale cum ar fi detartraj supra și subgingival surfasaj și chiuretaj în câmp deschis/închis.

Boala parodontală este o boală determinată de o infecție bacteriană. Odată instalată parodontopatia, sunt foarte importante metodele de tratament adoptate. Terapia laser parodontală, pe care o găsiți la noi în clinică, s-a dovedit a avea un real succes în studiile științifice, care produce mari îmbunătățiri, rezultatele fiind menținute pe termen lung.

În mare, etapele tratamentului parodontal sunt:

  • eliminarea plăcii bacteriene și a tartrului;
  • decontaminare;
  • chiuretaj;
  • biostimulare laser.
Call Now Button Sună pentru programare